Cart 0
No products in the cart.

Sunt sigur că nu odată ai simțit din partea unor persoane apropiate ție o lipsă acută de respect. De multe ori te-au ignorat, de multe ori ți-au vorbit urât sau poate chiar te-au jignit, însă tot de atâtea ori s-au întors la tine.

Ce se întâmplă de fapt. Prin disponibilitatea ta de a le accepta acest tip de comportament, le asigură nevoia de siguranță, nevoie pe care ei nu sunt în stare să și-o ofere singuri. Și uneori nu e vorba doar de siguranță, poate fi vorba de iubire, de conexiune, de importanță.

De fiecare dată când comportamentul lor lasă de dorit, ei știu că tu ești ”acolo”, ei știu că oricum tu îi ierți pentru că, nu-i așa, de fapt și tu primești ceva în schimb din partea lor. Dar tu știi mai bine care sunt nevoile tale, tu știi mai bine ce nevoi îți sunt satisfăcute și ești prea laș să pui piciorul în prag.

Dar stai liniștit, dacă nu faci nimic, la un moment dat vei fi doar o piesă în puzzle-ul vieții lor și te vei trezi poate cu o replică din partea lor de genul, ” nu pot să mă împart în mai multe locuri, acum nu am timp de tine”.

Așa că, dacă modul lor de a se purta îți afectează integritatea trebuie să iei imediat măsuri. Nu sta și aștepta să-și schimbe ei comportamentul. N-o vor face, sau dacă o vor face va fi pentru scurt timp.

Aici este vorba despre tine. Spune ce te deranjează. Spune care-ți sunt valorile, astfel încât să le poată respecta. Dacă acest lucru nu se întâmplă, acele persoane nu au ce căuta lângă tine. Un nu spus la timpul lui este un mare da pentru suflet. 

Nu uita că:

  1. Ai dreptul să spui nu.
  2. Ai dreptul să nu știi.
  3. Ai dreptul să fii responsabil.
  4. Ai dreptul să culegi și tu roadele.
  5. Ai dreptul să nu vrei.
  6. Ai dreptul să nu înțelegi.
  7. Ai dreptul să nu te justifici dacă nu e cazul.
  8. …………..
  9. Ai dreptul să continui această listă și să te oprești când vrei tu.

Succes!